Vânătoarea de comori

În cele ce urmează vreau să vă propun o vânătoare de comori adevărată și autentică!

Prima dată să facem un ”exercițiu de imaginație”:

• cana de cafea - bifat;
• bețișoare parfumate - bifat;
• muzică de fundal - bifat;
• starea de bine - bifat.

Deci totul este foarte bine pus la punct, atunci să purcedem la redactarea povestioarei de astăzi!

Ce poate fi mai frumos, dacă nu la sfârșit de săptămână să ai liber! Știu, poate unii dintre voi sunteți suprasaturați de liber, tocmai de aceea vă propun să citiți ceea ce am să scriu mai jos.

Fiind liber, mi-am propus ca astăzi să fiu cel mai mare leneș care a existat vreodată în viața asta, să nu mă ridic deloc din pat! Surpriză, ce să vezi, stomacul m-a anunțat că lui îi este foame, iar creierul îmi dădea de înțeles că organismului meu îi este necesară o cafea! Așa că planul de-acasă nu prea s-a potrivit cu cel din târg, cum s-ar spune. Așa că după o cafea bună, am început ziua în forță, am zis că totuși ziua bună de dimineață se cunoaște! Ce merge foarte bine, mână-n mână cu cafea?? Bineînțeles că o carte bună!

După un ritual relaxant de altfel, am început un altul propriu mie, și anume să mă gândesc la tot felul de vise și visuri! Astfel că am ajuns la o introspecție a mea până în prezent. Dar m-am gândit că am nevoie și de ajutor în acțiunea ce aveam să o întreprind și știți cum e cu varianta: sună un prieten! Eu în schimb am apelat la unul foarte vechi: laptopul! Îl numesc prieten, pentru că deține foarte multe amintiri și trăiri de-ale mele.

Dat fiind faptul că în ultima perioadă l-am neglijat, a fost o adevărată aventură să-l găsesc! Mă întrebam chiar dacă mai funcționează, și ce să vezi, surpriză, chiar merge!

Ok, ce trebuie să fac???

Ahh, să deschid fișiere și să revăd fotografii pe care le-am făcut de-a lungul timpului... ca să nu deviez prea mult de la titlul postării de la care am pornit, implicit de la introducere, o să explic mai departe ”ce a vrut să zică autorul”. :))

Trebuie să mă înțelegeți, n-am mai scris ceva, de foarte mult timp, mă rog, în afară de declarația pe proprie răspundere, pe care bănuiesc că fiecare a scris-o cel puțin o dată de când a început toată starea de urgență. Astfel că m-am gândit să scriu ceva despre mine, dacă asta încă nu era evident :))

Navigând printre multitudinea de fotografii pe care le am stocate, am retrăit momentele în care am realizat sau au fost realizate capturile respective.

Da, pentru mine, o fotografie captează și trăirea din acel moment și nu doar o imagine care poate fi revăzută peste ani și ani! Astfel că mi-am dat seama încă o dată că unul dintre lucrurile ce mă fac foarte fericit și mă încarcă cu energie pozitivă sunt momentele petrecute cu oameni frumoși!
Uitându-mă la aceste momente trecute îmi vine în minte o asociere de cuvinte: vânător de comori!!!

 Da, amintirea momentelor pe care le-am petrecut cu oamenii într-un anumit timp și spațiu pentru mine se numesc: COMORI!

Ce fac atunci când conștientizez ceva frumoș și plăcut, mă gândesc cum să împart și cu ceilalți, pentru că un alt lucru minunat pe care-l putem face în viață este acela: SĂ ÎMPĂRȚIM!

Așadar, vă propun un joc, cel puțin așa îl văd eu. Luați o pauză de la pauza în care ne aflăm în prezent și căutați amintiri, momente, trăiri petrecute alături de oameni pe care voi le considerați: COMORI!

Eu, personal, am o multitudine de amintiri și experiente petrecute de-a lungul timpului cu oameni minunați, încât aș putea scrie câteva vieți de-acum înainte, dar mă gândesc că trăirile sunt unice și personale! Fiecare ar trebui să-și trăiască propria viață la maxim, deși mai sunt alții care sunt interesați de viețile altora... Dar știți cum e, pădure fără uscăciuni nu există!

Terminând ziua cu postarea asta, îmi dau seama că într-o zi liberă, cel mai bine este să fii mai activ decât într-una în care lucrezi. Eu astăzi uitându-mă prin toate fișierele cu fotografii, am făcut o trecere în revistă a ”COMORILOR” pe care le-am tot dobândit de-a lungul anilor.

Concluzionând, mi-am propus să le înmulțesc, pentru că momentele despre care vorbeam și mai sus, nu sunt de ajuns niciodată. Viața este limitată, tocmai de aceea trebuie să profităm(deși este un cuvant cu conotații negative), da trebuie să profităm de orice secundă petrecută alături de oamenii de la care ai ceva de învățat. Bine, de la toți oamenii putem învăța ceva: uneori așa da, alteori așa nu!

Aștept în comentarii povești, experiențe sau momente petrecute alături de oameni, care pentru voi sunt adevarate comori!



P.S. Trăiți propria viață, nu a altora!

Există vacanța perfectă?

     Vacanță și perfecțiune, folosite împreună, pentru mine e un fel de pleonasm. Prin simplu fapt când zici vacanță, ai folosit cuvântul perfect pentru mine. 

     Dacă privim din alt unghi, perfecțiunea nu există, și sunt întru totul de acord cu această afirmație! Dacă totul ar fi perfect, viața ar fi monotonă. 

     Să revenim însă la vacanță. Este perfect oricând și oriunde să călătorești, asta bineînțeles, dacă esti un călător ce iubește aventura, însă dacă ești o persoana mai rezervată și iubesti călătoriile liniștite și doar pentru relaxare, atunci vacanța recomandată, trebuie să fie una prestabilită. 

     Dar orice vacanță este perfectă, în ciuda faptului că pot interveni uneori mici piedici care te pot da peste cap, dar cum suntem toți persoane puternice, vom trece cu ușurință peste aceste lucruri. Cel mai important însă, este să învățăm ceva din experiențele trecute, de altfel cum e în viață de obicei. 

     Iar acum o să vă dau un exemplu de lucru, pe care eu l-am învățat dintr-o greșeală oarecum, iar acum încerc să-l evit pe cât posibil. În agitația din aeroport, nu-mi place niciodată să stau să mă descalț acolo, iar în urma acestui lucru, obișnuiesc de câte ori călătoresc să-mi iau încălțăminte fără metal, ținte sau alte nebunii de genul, iar exemplele pot fi multe în urma călătoriilor în care am fost.

     Dar revenind la subiect, parerea mea este că există vacanța perfectă!!! Orice om, are în orice moment nevoie de o vacanță, chiar dacă ea este și de ”5 minute”, în care se rupe de tot ce-l înconjoară în momentul respectiv, e și aia o vacanță, doar că sub altă formă.

     Deci, cu siguranță există vacanța perfectă, iar în cea în care se mai strecoara mici incidente, este și aceea tot perfectă, pentru că acele obstacole ne sunt menite să ne facă să învățăm ceea ce nu știam. Omul cât trăiește învață, este o zicală românească, după care eu unul mă ghidez în viață și pe care o recomand întotdeauna oamenilor cu care intru în contact.

     A tinde spre perfecțiune, nu este un lucru rău, este doar ceva ce te face să te motiveze să faci lucrurile mai bine.

     A merge cât mai des într-o vacanță e un lucru benefic, cel puțin pentru mine, este mai bun decât orice lucru material existent. Eu combinând aceste două lucruri am descoperit unul și mai interesant, mai exact fericirea.

În concluzie, pe lângă faptul că există vacanța perfectă, din ea mai rezultă și fericire!

P. S. Enjoy your life!!!

Delirium - din viziunea unui spectator

     Totul începe pe 27 martie 2019, Ziua internațională a teatrului - eveniment pe facebook: Ziua porților deschise la Teatrul Odeon!

     În secunda doi, dau de știre-n țară, cine este interesat să facă un tur for free prin toate colțișoarele teatrului Odeon, dar din marea/oceanul de prieteni pe care îi am, doar două persoane s-au arătat interesate.

     Așa începe „excursia” noastră prin teatru, până când ajungem pe scenă!!! Scena sălii Studio, unde era pregătit decorul pentru piesa - Delirium de Enda Walsh în regia lui Vlad Massaci.

Deci, recapitulare: în premieră pe scena sălii Studio, decor în premieră pentru o premieră! Și eu mă consider o persoană lipsită de noroc!

     În trei zile are loc avanpremiera piesei Delirium - eu am liber de la serviciu - ce rămâne de făcut? Bineînțeles, prezența obligatorie la piesă, trebuie să fie interesant, doar am văzut în decor și o bară de striptease.

     Următorul pas - caut informații despre piesă - o reinterpretare a fraților Karamazov!

Ce știu eu despre frații Karamazov? Nimic, doar că e un roman clasic, dar nu-i nimic, descopăr povestea la teatru!

     Și uite așa ajung eu la Odeon cu o curiozitate de nestăpânit!

Avanpremieră, sala Studio full, se joacă cu casa închisă. În mintea mea îmi zic că trebuie să fie ceva interesant...dar oare cât de???

Sursa

     Durata piesei este de peste 2h, te întrebi dacă o să reziști atât de mult, dar în momentul în care vine pe scenă Smerdiakov/Cezar Antal și totul începe, în interiorul tău te întrebi ce mai poate urma, mai mult de-atât??? Dar da, credeți-mă că se poate, piesa este gândită și construită, astfel încât să te facă să te regăsești în pielea fiecărui personaj. Regăsim o distribuție de excepție, actorii se mulează foarte bine pe personajele interpretate, astfel încât nu ai cum să nu le dai dreptate pe rând, fiecăruia dintre ei. Luați în calcul că sunt șapte povești de viață, contopite într-una singură - Delirium/Teatrul Odeon! Deși este o ordine cronologică bine stabilită încă de la început, te trezești la finalul piesei răvășit, iar în același timp cu o multitudine de întrebări la care eu încă mai caut și acum în interiorul meu răspunsuri!

     Este una din piesele de teatru, din ultima perioadă, care pe mine m-a marcat într-un mod plăcut! Dar de ce spun asta? Pentru că nu e doar piesă de teatru, în același timp este și un spectacol de lumini, in concluzie este un show pe care trebuie să-l vezi măcar o dată în viață! 

     De aceea bineînțeles că am mers și a doua oară! Și ce face o persoană căreia îi place un lucru, îi face și pe ceilalți să fie atrași de acel lucru! Reactiile de la final au fost aceleași ca și ale mele, că nu este doar o piesă de teatru, ci este un show în adevăratul sens al cuvântului.

Deci #hailateatru, trebuie să-l vedeți cel puțin o dată, deși eu aș fi mers și a treia oară, dar deja e sold out! Oare de ce? Pentru că e un spectacol incredibil!!! 

”Începutul este mereu acum” - Alioșa, Delirium, Teatrul Odeon.

P.S. Enjoy your life!!!

Propriile decizii trebuie să ne aparțină!

     Astăzi...acum...este despre o frustrare conștientizată și asumată în ratarea startului în ceea ce privește începutul unei cariere și implicit descoperirea vocației.

     Ceea ce m-a făcut să mă apuc astăzi să-mi notez ideile în acest ”articol” este pentru că am început să întâlnesc foarte mulți oamenii, care încă mai fac greșelile pe care eu le-am făcut în Neanderthal!!! Acum trăim în era informației, este înterzis să mai faci erori foarte grave!

Dar să o luăm cu pași mărunți, exact ca în viață...

Terminarea liceului, alegerea facultății...

Încă de la începutul ultimei clase de liceu, încep lista cu facultăți pe care mi le-aș dori să le urmez. Cred că în fiecare lună veneam acasă cu o nouă alegere în ceea ce privește profilul pe care mi-aș fi dorit să-l urmez după terminarea studiilor preuniversitare. La un moment dat cred că îi adusesem la epuizare pe ai mei părinți cu aceste schimbări ”brușce”(pentru cunoscători, just for fun), de la o lună la altă. Însă ceea ce am realizat la câțiva ani buni de atunci este că eu am fost printre persoanele norocoase pe care părinții i-au susținut în orice alegere ar fi făcut, în cazul de față vorbim de o alegere nu tocmai favorabilă carierei mele, poate în prezent chiar inexistentă. Din păcate, și nu vreau a se înțelege că-mi plâng cumva de milă, doar că eu nu am avut atât de multe oportunități de a lua contact cu studenți sau oameni care să mă poată ghida spre ceea ce înseamnă vocație, și nu doar o banală meserie, pe care o practici doar pentru ca la final să fii remunerat cu o anumită sumă de bani. Deși nu vrem să vedem, asta este ceea ce societatea ne învață, și mai ales școala, pentru asta ne pregătește!

De curând am avut oportunitatea, știu, la cât am folosit cuvântul ”oportunitate”, o să ziceți că sunt un oportunist! Eu zic doar că e bine să ne bucurăm din plin de prezent, pentru că viitorul este incert, asta așa ca o paranteză!

     Ok, revenind la momentul relatării de mai sus, m-am bucurat foarte mult să cunosc o persoană în realitate, pe care de altfel o cunoșteam indirect prin intermediul unei terțe persoane, dar și din social media.

     Ajungând la social media, deschidem paranteza: oamenii postează tot ce e mai frumos în viața lor acolo, tot ceea ce vor să creadă ceilalți despre ei, efectiv profilul fiecaruia, în cea mai mare parte, de pe orice rețea de socializare, ne arată doar o pseudopersoană, iar cei puțini, care chiar sunt ei cu adevărat, cu siguranță îi considerăm nebuni sau neinteresanți. Inchidem paranteza.

Vezi pe cineva pe social media ce viață ok duce, că face ceea ce îi place, dar apoi îl întâlnești în real life, și realizezi că lucrurile nu stau chiar așa.

     Ca să revin la oportunitate, ca să revin la ce vreau să aberez aici, ca să poată să înțeleagă cineva ce-a vrut să zică ”poetul”: am o discuție cu persoana de mai sus (persoana în cauză student/a la o facultate, anul oricare vreți voi, nu de alta, dar să fie mai interactiv). Ajungem în punctul în care îmi zice că facultatea ale cărei cursuri le urmează, nu o mulțumesc sufletește, nu se regăsește chiar deloc în ceea ce face! What??? Da, chiar asta a fost reacția mea, șoc, nu mă așteptam la așa ceva, cel puțin nu în 2019! Știu, nu trăim într-o lume ideală, este perfect normal, dar trebuie să recunosc că am sărit peste o părticică, foarte importantă!!!

     Elev/a, an terminal, are de ales între două facultății: dorința interioară și alegerea pentru care școala a pregătit-o și pe care și părinții o susțin. Normal, nu toți dintre noi avem noroc, armele necesare sau ce vreți voi că să ducem o luptă aprigă în ceea ce privește alegerea carierei, sunt perfect conștient că poate o dorință, un vis la un moment dat se poate dovedi un eșec sau că se poate schimba la 180 de grade, dar ceea ce vreau eu să subliniez este faptul că trebuie să ne asumăm propria identitate, părinții noștri nu trebuie să trăiască prin realizările noastre, să fie mulțumiți, asta da, e cu totul și cu totul altceva. Nu vă mai lăsați influențați în alegerea carierei de persoane, care vor să trăiască prin voi, doar pentru că nu au avut curajul să-și asume propriile idei, decizii, visuri la momentul potrivit...

     Am citit la un moment dat, undeva, dar nu mai știu unde, că dacă-ți găsești vocația, nu vei mai fi nevoit să lucrezi nici măcar o zi din viața ta! Susțin această teorie, bine, asta nu înseamnă că această frază trebuie luată mot a mot! Vocația înseamnă pasiune, iar în lucrurile pe care le faci, dacă pui acolo tot ceea ce ai tu mai bun, credeți-mă că rezultă aur curat! Iar ca să ne amuzăm așa puțin, găsim aur de la 14K până la 24K.

     Trăim într-o eră a informației, a social media, a dezvoltării personale, așa că nu vă sfiiți să întrebați pe oricine credeți de cuviință că vă poate lămuri în anumite chestiuni. Luminați-vă calea pe care ați vrea să o urmați, iar într-un final să fiți mulțumiți cu decizia pe care ați luat și mai ales, că a fost propria voastră decizie. În viață nu trebuie să fie loc de regrete, sau fie, nu foarte multe!

P.S. Enjoy your life!

Așa arată un vis(visuri) împlinit/îndeplinit!

     Astazi o sa renunt la reguli si la tot ceea ce inseamna bun simt, astfel ca o sa va zic inca de la inceput, ca textul ce urmeaza,o sa fie unul poate cam lung si cam plictisitor, sau poate chiar banal pentru unii, asa ca nu va obositi ochii prea tare!

     Sa o luam cu inceputul: voi dezvolta pasiunea pentru teatru, cum am plecat din punctul A si pana in punctul B, la asa zisul meu vis implinit.

     Prima sceneta a fost la gradinita, clasic pentru toti. Imi aduc aminte doar ce personaj am fost...si cam atat. Apoi fac un salt in timp si ajung in scoala generala, unde cu un pasaj din ”O scrisoare pierduta” am facut senzatie! Nenorocul este uneori ca nu te afli in mediul potrivit, sau oamenii nu sunt implicati sau poate motivati, astfel incat sa te determine si pe tine sa vrei mai mult de la tine. Ajung la liceu, este nevoie de o sceneta, bineinteles, ce stiu eu mai bine, fix acelasi pasaj din generala, surprinzator, se intampla acelasi lucru, oameni sunt amuzati si incantati de reprezentatia noastra. Penultimul an de liceu vine insa cu o interpretare noua a unui text destul de scurt, dar care prinde destul de bine la public. 

     Vine inscrierea la facultatea: colegii mei au doar doua optiuni, maxim trei in ceea ce priveste alegerea facultatii, eu am 10!!! Inca mai am pe undeva lista cu facultatile alese. Dar ce face o persoana slaba? Bineinteles ca ia cea mai proasta decizie, si renunta la tot ceea ce poate a visat candva. Intrebarea e de ce? Pai la 18 ani nu gandim noi cum trebuie, nu le stim noi pe toate??? Normal ca nu, oricat de maturi in gandire ne consideram noi atunci, nu este asa, suntem niste copii ce abia incep sa se infrunte cu problemele reale.  La vremea respectiva am considerat ca financiar nu o sa pot face fata, pentru ca eu o sa intru la taxa, nu o sa am cum sa stau la camin, ca nu pot sa invat! Niste porcarii! Daca cineva prin absurd, citeste ce scriu aici, ma poate contacta si ii pot gasi o multitudine de solutii si motivatii cum sa faca facultatea pe care si-o doreste si cum poate sa se bucure din plin de anii studentiei cu bani putini.

     Sa ne intoarcem la firul actiunii, astazi este vorba despre teatru. S-a notat contactul meu direct cu teatrul in sine, in ceea ce priveste rolul de spectator, cred ca am fost la cateva incercari de piese atunci cand veneau studenti prin scoala in care am invatat. Iarasi un minus, am locuit intr-un orasel de provincie cu un camin cultural imens, dar in care, in 18 ani cat am locuit acolo, in afara de serbarile de sfarsit de an scolar, cred ca au fost organizate pana in 10 spectacole, dau un numar rotund, pentru ca au fost mai putine. E un mare minus, pentru ca noi nu am avut posibilitatea sa ne bucuram de aceleasi lucruri pe care le are cineva in oras, dar culmea ironiei, pentru ei nu conteaza! Astfel ca prima piesa de teatru pe care am vazut-o a fost la o varsta destul de inaintata, iar cand am intrat prima data intr-o sala de spectacol adevarata(Teatrul de Revista), parca m-am simtit iar copil, m-au napadit niste emotii imense! Acel spectacol, cu siguranta nu o sa-l pot uita niciodata!

     Asadar, cam asa incepe experienta mea legata de a merge la teatru, e lucrul ce ma incarca pozitiv, imi da o energie nebuna, astfel ca pot muta si muntii din loc. Dar intotdeauna m-am intrebat cum este in culise, ce se intampla dupa spectacol...

     Pai e simplu, te uiti pe youtube si vezi :))

     Nu este chiar asa, un clip video niciodata nu o sa aiba acelasi efect asupra noastra ca o reprezentatie live, sau de ce nu, ca realitatea insasi.

     Prima parte, sa vezi culisele unui teatru, e simplu: in zilele de luni, TNB(Teatrul National Bucuresti) organizeaza tururi ghidate prin toate salile si culisele aferente, pe langa informatiile pe care le primesti, pentru cateva zeci de minute, te poti transpune in pielea personajelor favorite pe toate scenele pe care pasesti la TNB, cam 6 la numar, pentru mine a fost o senzatie unica. 

     Dar ce faci cand vrei sa vezi live ce se petrece dupa o piesa de teatru? 

     Lucrurile se intampla cu un scop!

     Intalnesti o persoana, dar inainte de a face cunostinta cu ea, pur si simplu ii spui: tu de ce lucrezi aici, locul tau nu e asta, tu trebuie sa fii pe scena! Dupa, te gandesti de ce ai facut asta!!! Dar in cateva luni ajungi sa cunosti persoana, si iti dai seama ca a avut contact cu tot ce inseamna arta, acel moment cand realizezi in sinea ta ca totusi nu ai gresit la inceput! Ii tot spui ca ar trebui sa se intoarca la ceea ce a facut, pentru ca vezi in ochii persoanei din fata ta o sclipire atunci cand iti povesteste despre lumea artei, poate in interiorul tau, de fapt e dorinta ta sa faci lucrul ala, dar totusi nu ai curajul necesar, astfel ca-i indemni pe cei din jurul tau sa faca lucruri de care intr-un final te bucuri si tu de ele. 

     Lucrurile se intampla cu un scop!

     In momentul in care crezi ca nu mai are niciun rost sa-i spui cuiva ce i s-ar potrivi sa faca, persoana in cauza vine si-ti spune: o sa joc intr-o piesa de teatru! wtf

     Vine ziua premierei! Wow, niciodata nu am mers la o premiera! Inainte de spectacol, primesti un sms: dupa piesa, iesi in oras, daca vrei sa vii, esti invitat. Bineinteles ca accepti, un vis e pe cale sa se implineasca, asta pana cand ajungi in sala si vezi o multime de oameni si te mai gandesti de 10 ori sdaca a fost tocmai o idee buna sa accepti invitatia de dupa! In mintea mea gasisem doar vreo 2 scuze penibile pe care sa le spun de ce am plecat fara sa mai stau dupa piesa, dar indeplinim visul sau nu??

Normal, doar traim niste timpuri in care dezvoltarea personala e subiectul zilei, si uite asa am ramas eu pana la final si m-am bucurat de o comedie spumoasa, un tur personal prin culise, si ca bonus, am cunoscut o multime de oameni frumosi si talentati! Oamenii aceia m-au facut sa ma simt ca fac parte din spectacol, pentru cateva momente si eu am crezut lucrul asta! A fost un vis implinit/indeplinit!

     Lucrurile se intampla atunci cand trebuie sa se intample!

   Cam asta este parcursul meu in viata legat de teatru, un domeniu care ma fascineaza si ma imbogateste sufleteste si cultural cu fiecare piesa vizionata! Astfel ca-i incurajez pe toti care au posibilitatea sa mearga la o piesa de teatru, sa nu ezite sa o faca, iar cine crede ca nu are ce cauta acolo, sa mearga macar o data, iar dupa decizia ii apartine! Ceea ce mi-as dori sa vad mai mult de la oamenii din jurul meu, fata de actori, este mai multa apreciere, pentru ca la teatru lucrurile se intampla live, iar munca si efortul depuse, uneori nu sunt apreciate la adevarata lor valoare!

P.S. Enjoy your life!!!