Delirium - din viziunea unui spectator

     Totul începe pe 27 martie 2019, Ziua internațională a teatrului - eveniment pe facebook: Ziua porților deschise la Teatrul Odeon!

     În secunda doi, dau de știre-n țară, cine este interesat să facă un tur for free prin toate colțișoarele teatrului Odeon, dar din marea/oceanul de prieteni pe care îi am, doar două persoane s-au arătat interesate.

     Așa începe „excursia” noastră prin teatru, până când ajungem pe scenă!!! Scena sălii Studio, unde era pregătit decorul pentru piesa - Delirium de Enda Walsh în regia lui Vlad Massaci.

Deci, recapitulare: în premieră pe scena sălii Studio, decor în premieră pentru o premieră! Și eu mă consider o persoană lipsită de noroc!

     În trei zile are loc avanpremiera piesei Delirium - eu am liber de la serviciu - ce rămâne de făcut? Bineînțeles, prezența obligatorie la piesă, trebuie să fie interesant, doar am văzut în decor și o bară de striptease.

     Următorul pas - caut informații despre piesă - o reinterpretare a fraților Karamazov!

Ce știu eu despre frații Karamazov? Nimic, doar că e un roman clasic, dar nu-i nimic, descopăr povestea la teatru!

     Și uite așa ajung eu la Odeon cu o curiozitate de nestăpânit!

Avanpremieră, sala Studio full, se joacă cu casa închisă. În mintea mea îmi zic că trebuie să fie ceva interesant...dar oare cât de???

Sursa

     Durata piesei este de peste 2h, te întrebi dacă o să reziști atât de mult, dar în momentul în care vine pe scenă Smerdiakov/Cezar Antal și totul începe, în interiorul tău te întrebi ce mai poate urma, mai mult de-atât??? Dar da, credeți-mă că se poate, piesa este gândită și construită, astfel încât să te facă să te regăsești în pielea fiecărui personaj. Regăsim o distribuție de excepție, actorii se mulează foarte bine pe personajele interpretate, astfel încât nu ai cum să nu le dai dreptate pe rând, fiecăruia dintre ei. Luați în calcul că sunt șapte povești de viață, contopite într-una singură - Delirium/Teatrul Odeon! Deși este o ordine cronologică bine stabilită încă de la început, te trezești la finalul piesei răvășit, iar în același timp cu o multitudine de întrebări la care eu încă mai caut și acum în interiorul meu răspunsuri!

     Este una din piesele de teatru, din ultima perioadă, care pe mine m-a marcat într-un mod plăcut! Dar de ce spun asta? Pentru că nu e doar piesă de teatru, în același timp este și un spectacol de lumini, in concluzie este un show pe care trebuie să-l vezi măcar o dată în viață! 

     De aceea bineînțeles că am mers și a doua oară! Și ce face o persoană căreia îi place un lucru, îi face și pe ceilalți să fie atrași de acel lucru! Reactiile de la final au fost aceleași ca și ale mele, că nu este doar o piesă de teatru, ci este un show în adevăratul sens al cuvântului.

Deci #hailateatru, trebuie să-l vedeți cel puțin o dată, deși eu aș fi mers și a treia oară, dar deja e sold out! Oare de ce? Pentru că e un spectacol incredibil!!! 

”Începutul este mereu acum” - Alioșa, Delirium, Teatrul Odeon.

P.S. Enjoy your life!!!

Propriile decizii trebuie să ne aparțină!

     Astăzi...acum...este despre o frustrare conștientizată și asumată în ratarea startului în ceea ce privește începutul unei cariere și implicit descoperirea vocației.

     Ceea ce m-a făcut să mă apuc astăzi să-mi notez ideile în acest ”articol” este pentru că am început să întâlnesc foarte mulți oamenii, care încă mai fac greșelile pe care eu le-am făcut în Neanderthal!!! Acum trăim în era informației, este înterzis să mai faci erori foarte grave!

Dar să o luăm cu pași mărunți, exact ca în viață...

Terminarea liceului, alegerea facultății...

Încă de la începutul ultimei clase de liceu, încep lista cu facultăți pe care mi le-aș dori să le urmez. Cred că în fiecare lună veneam acasă cu o nouă alegere în ceea ce privește profilul pe care mi-aș fi dorit să-l urmez după terminarea studiilor preuniversitare. La un moment dat cred că îi adusesem la epuizare pe ai mei părinți cu aceste schimbări ”brușce”(pentru cunoscători, just for fun), de la o lună la altă. Însă ceea ce am realizat la câțiva ani buni de atunci este că eu am fost printre persoanele norocoase pe care părinții i-au susținut în orice alegere ar fi făcut, în cazul de față vorbim de o alegere nu tocmai favorabilă carierei mele, poate în prezent chiar inexistentă. Din păcate, și nu vreau a se înțelege că-mi plâng cumva de milă, doar că eu nu am avut atât de multe oportunități de a lua contact cu studenți sau oameni care să mă poată ghida spre ceea ce înseamnă vocație, și nu doar o banală meserie, pe care o practici doar pentru ca la final să fii remunerat cu o anumită sumă de bani. Deși nu vrem să vedem, asta este ceea ce societatea ne învață, și mai ales școala, pentru asta ne pregătește!

De curând am avut oportunitatea, știu, la cât am folosit cuvântul ”oportunitate”, o să ziceți că sunt un oportunist! Eu zic doar că e bine să ne bucurăm din plin de prezent, pentru că viitorul este incert, asta așa ca o paranteză!

     Ok, revenind la momentul relatării de mai sus, m-am bucurat foarte mult să cunosc o persoană în realitate, pe care de altfel o cunoșteam indirect prin intermediul unei terțe persoane, dar și din social media.

     Ajungând la social media, deschidem paranteza: oamenii postează tot ce e mai frumos în viața lor acolo, tot ceea ce vor să creadă ceilalți despre ei, efectiv profilul fiecaruia, în cea mai mare parte, de pe orice rețea de socializare, ne arată doar o pseudopersoană, iar cei puțini, care chiar sunt ei cu adevărat, cu siguranță îi considerăm nebuni sau neinteresanți. Inchidem paranteza.

Vezi pe cineva pe social media ce viață ok duce, că face ceea ce îi place, dar apoi îl întâlnești în real life, și realizezi că lucrurile nu stau chiar așa.

     Ca să revin la oportunitate, ca să revin la ce vreau să aberez aici, ca să poată să înțeleagă cineva ce-a vrut să zică ”poetul”: am o discuție cu persoana de mai sus (persoana în cauză student/a la o facultate, anul oricare vreți voi, nu de alta, dar să fie mai interactiv). Ajungem în punctul în care îmi zice că facultatea ale cărei cursuri le urmează, nu o mulțumesc sufletește, nu se regăsește chiar deloc în ceea ce face! What??? Da, chiar asta a fost reacția mea, șoc, nu mă așteptam la așa ceva, cel puțin nu în 2019! Știu, nu trăim într-o lume ideală, este perfect normal, dar trebuie să recunosc că am sărit peste o părticică, foarte importantă!!!

     Elev/a, an terminal, are de ales între două facultății: dorința interioară și alegerea pentru care școala a pregătit-o și pe care și părinții o susțin. Normal, nu toți dintre noi avem noroc, armele necesare sau ce vreți voi că să ducem o luptă aprigă în ceea ce privește alegerea carierei, sunt perfect conștient că poate o dorință, un vis la un moment dat se poate dovedi un eșec sau că se poate schimba la 180 de grade, dar ceea ce vreau eu să subliniez este faptul că trebuie să ne asumăm propria identitate, părinții noștri nu trebuie să trăiască prin realizările noastre, să fie mulțumiți, asta da, e cu totul și cu totul altceva. Nu vă mai lăsați influențați în alegerea carierei de persoane, care vor să trăiască prin voi, doar pentru că nu au avut curajul să-și asume propriile idei, decizii, visuri la momentul potrivit...

     Am citit la un moment dat, undeva, dar nu mai știu unde, că dacă-ți găsești vocația, nu vei mai fi nevoit să lucrezi nici măcar o zi din viața ta! Susțin această teorie, bine, asta nu înseamnă că această frază trebuie luată mot a mot! Vocația înseamnă pasiune, iar în lucrurile pe care le faci, dacă pui acolo tot ceea ce ai tu mai bun, credeți-mă că rezultă aur curat! Iar ca să ne amuzăm așa puțin, găsim aur de la 14K până la 24K.

     Trăim într-o eră a informației, a social media, a dezvoltării personale, așa că nu vă sfiiți să întrebați pe oricine credeți de cuviință că vă poate lămuri în anumite chestiuni. Luminați-vă calea pe care ați vrea să o urmați, iar într-un final să fiți mulțumiți cu decizia pe care ați luat și mai ales, că a fost propria voastră decizie. În viață nu trebuie să fie loc de regrete, sau fie, nu foarte multe!

P.S. Enjoy your life!