Ceea ce vreau să scriu astăzi are legatură cu un gând ce mi-a venit în minte în timp ce mă îndreptam spre casă, de la serviciu, ceea ce înseamna, undeva aproape de miezul nopţii. Văzând câteva persoane ce stăteau în faţa unui bloc, m-au făcut să mă gândesc că poate sunt o gaşcă de prieteni, iar apoi mi-a venit în minte un gând ce nu-mi dădea pace de câteva zile, sau mai bine zis, mi-a zburat gândul la prietenii pe care-i am eu!
luni, 28 mai 2018
Cunoştinţe, prieteni, amici
Ceea ce vreau să scriu astăzi are legatură cu un gând ce mi-a venit în minte în timp ce mă îndreptam spre casă, de la serviciu, ceea ce înseamna, undeva aproape de miezul nopţii. Văzând câteva persoane ce stăteau în faţa unui bloc, m-au făcut să mă gândesc că poate sunt o gaşcă de prieteni, iar apoi mi-a venit în minte un gând ce nu-mi dădea pace de câteva zile, sau mai bine zis, mi-a zburat gândul la prietenii pe care-i am eu!
duminică, 13 mai 2018
Zoom Torino - o aventura pe cinste si amintiri de neuitat!
In ciuda faptului că întotdeauna mi-am dorit să locuiesc într-un oras, să plec din acea localitate "urbană", dar cu aspect rural, să părăsesc casa părintească înconjurată de natură, în prezent lucrurile s-au schimbat. Am momente când aş da totul pentru a mă reîntoarce în acel colţisor verde de acasă.
Ok, dar să nu deviez foarte tare de la obiectivul meu de astăzi.
Prima vacanţă peste granițe!
Un alt obiectiv stabilit şi atins, asta aşa, ca o paranteză! :)
După câteva zile de luat la pas oraşul în care mă aflam şi descoperindu-i frumuseţile şi istoria ce-l învăluie, am luat hotărârea de a părăsi puțin agitația urbană(eu ii zic chemarea originilor :)) ) şi să mergem la zoo. Astfel că aşa a început aventura noastră către Zoom Torino...
marți, 8 mai 2018
Emmaʹs Chance (2016)
Emmaʹs Chance este un film de
actualitate despre tineri pentru tineri, dar nu numai, el se pliaza in
aceeasi masura pentru toate persoanele, indiferent de varsta pe care o au.
Filmul
debuteaza cu prezentarea gastii clasice a unor fete de liceu din America,
bineinteles fetele populare ale liceului, care de asemenea sunt indragostite de
baietii ce fac parte din echipa de fotbal a scolii.
Emma
(Greer Grammer), personajul nostru principal, o fata ce trece printr – o
perioada mai putin placuta, deoarece nu mai reuseste sa faca fata intre
distractia cu gasca si scoala, unde au inceput sa devina vizibile problemele
ei, reflectandu – se mai ales in notele obtinute la ultimele teste, astfel ca
este nevoita sa aleaga intre gasca sau a invata pentru examenele ce urmeaza
a le avea pentru a reusi la facultatea pe care isi doreste sa o urmeze. Inainte
de – a lua aceasta decizie, isi doreste sa mai petreaca macar o singura noapte
alaturi de prieteni asa cum o faceau de fiecare data, astfel ca merge cu prietenele
la un meci de fotbal al baietilor din liceu, iar mai apoi pentru mai multa
adrenalina merg la o herghelie. Dar care sa fie legatura intre adrenalina si
herghelie?
Toata actiunea
de dupa meci se petrece pe timp de noapte, iar herghelia este inchisa, si aici
intervine adrenalina adolescentilor, deoarece persoana care se considera mai
curajoasa, trebuie sa sara gardul, sa mearga pana la usile grajdurilor si apoi
sa se intoarca, insa prietena Emmei care s – a dus prima, nu le – a mai raspuns
prietenilor si nici nu s – a mai intors, cum nimeni nu s – a oferit sa mearga
sa vada ce s – a intamplat, Emma s - a hotarat sa mearga ea sa o ajute, dar,
din nefericire aceasta este singura ce este prinsa in interiorul hergheliei de
catre proprietari. Din punct de vedere legal, aceasta incalca o proprietate
privata, ceea ce in mod normal se pedepseste conform legii. Iar de aici putem
spune ca incepe cu adevarat ”aventura” pentru Emma...
Din fericire
pentru personajul nostru principal, Susan (Missi Pyle), proprietara Centrului de Salvare pentru Cai
Red Bucket, nu doreste sa faca plangere la politie, ci ii da sansa
Emmei doar ca aceasta sa vina si sa faca munca in folosul hergheliei timp de o
luna, iar apoi sa se faca uitat tot incidentul.
”Distractia”
adevarata abia acum putem spune ca incepe... Emma, una din fetele populare a
liceului, ajunge sa aiba in grija boxele cailor si sa se ocupe de curatarea
acestora, prima zi este una infernala pentru ea, astfel ca abia isi doreste sa scape
de aceasta pedeapsa. Insa personalul cu care aceasta intra in contact la Red
Bucket, o face sa vada lucrurile diferit fata de cum le vedea ea, mai exact sa
– si stabileasca niste teluri, realizabile bineinteles, iar mai apoi sa lupte
sa si le atinga.
Emma
reuseste sa treaca peste teama ei fata de cai, in urma apropierii fata de
Chance, un cal ce a fost chinuit, iar mai apoi nu – i mai dadea voie nimanui sa
se apropie de el, cu exceptia lui Susan (Missi Pyle), proprietara centrului Red Bucket,
astfel ca el este ”Sansa” Emmei de – a demonstra ca ea isi doreste mai mult de la viata,
ca poate sa – si puna ordine in viata, ca poate realiza lucruri foarte
importante atat cu sprjinul persoanelor din viata ei, dar mai ales prin fortele
proprii, deoarece totul trebuie sa vina de la noi, daca vrem sa reusim si sa
avem rezultate cat mai bune in ceea ce
intreprindem.
Chance
ii da sansa Emmei de a deveni persoana care isi doreste, sa demonstreze
ca ei ii place sa – i ajute pe ceilalti din jurul sau, fara a primi nimic in schimb, doar
multumirea ei sufleteasca, ceea ce reprezinta mai mult decat orice
remuneratie financiara.
Emmaʹs Chance
este un film despre o adolescenta care isi demonstreaza in primul rand ei ca viata
este foarte simpla, si ca in general noi ne – o complicam, chiar foarte
tare uneori, iar apoi celorlalti din jurul sau ca ea poate sa fie altfel decat
fata populara din liceu. Este una dintre persoanele care au sansa sa descopere
ca in viata sunt si alte lucruri mai importante de care te poti bucura, lucruri marunte,
pe care uneori nu le luam in seama, de exemplu afectiunea unui animal fata de
noi, un lucru insignifiant poate pentru uni, dar inestimabil pentru altii. Ar
trebui sa invatam sa fim mai buni unii cu altii, iar animalele ca isi ofera afectiunea
fata de oameni, dezinteresati, lucru pe care noi ca si oameni si intre
oameni nu o facem, sau poate nu o mai facem, asta daca am facut aceste lucruri
vreodata.
Get a job (2016)
Get a job – o comedie plina de inteles si sens pentru generatiile actuale!Filmul incepe cu prezentarea unei gastii de tineri ce au terminat facultatea, dar care inca locuiesc impreuna si in prezent sunt nevoiti sa-si caute de lucru...deoarece sponsorizarea din partea parintilor s – a cam apropiat de sfarsit, acestia trecand si ei printr – o perioada mai grea la randul lor.
Lost in the sun (2015)
Lost in the sun – un film ce
imbina actiunea foarte bine cu drama...ii aduce in centrul actiunii pe doi
actori foarte importanti, doua nume celebre de la Hollywood : Josh Duhamel, un actor desavarsit
si pe Josh Wiggins, un tanar ce promite foarte mult in lumea cinematografica.
sâmbătă, 5 mai 2018
Paradoxul sau Ironia sorţii?
Un prim articol
pe care încerc să îl expun cât mai concis. Nu sunt adeptul conversaţiilor
lungi, deşi ar trebui. Prin urmare, nici pe acest blog nu o să o lungesc, ca şi
cum m-ar fi lovit pe mine inspiraţia tocmai acum. Am decis să aliniez câteva
cuvinte, aici, datorită unei insistenţe fraternitare.
Ei bine? De ce titlul articolului este
Paradoxul sau Ironia sorţii? O să fie chiar destul de interesant, din punctul
meu de vedere. Sper că si al celor care îl vor citi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)