Paradoxul sau Ironia sorţii?

          Un prim articol pe care încerc să îl expun cât mai concis. Nu sunt adeptul conversaţiilor lungi, deşi ar trebui. Prin urmare, nici pe acest blog nu o să o lungesc, ca şi cum m-ar fi lovit pe mine inspiraţia tocmai acum. Am decis să aliniez câteva cuvinte, aici, datorită unei insistenţe fraternitare.

       Ei bine? De ce titlul articolului este Paradoxul sau Ironia sorţii? O să fie chiar destul de interesant, din punctul meu de vedere. Sper că si al celor care îl vor citi.

                                                             #It’s all about poetry#                     

           Cum e asta? Pe tot parcursul anilor mei de studiu am urât poezia, am detestat-o, era un chin pentru mine. Când aveam o poezie de învăţat pentru şcoală, simţeam că vine sfârşitul lumii, parcă se pogora iadul pe pământ, eram la modul ,,Doamne! De ce eu? Cu ce am greşit să merit una ca asta’’. Bine, aici încep să devin deja puţin clişeic. Să nu ne abatem de la subiect.

          După cum spunem noi, românii, roata se întoarce sau mai nou KARMA, KARMA,KARMA!!!!

    Da. M-am apucat să scriu poezii. Pot descrie asta printr-un singur cuvânt, pe care îl ador..ANTITEZĂ..    DE CE? Pentru că tot ce s-a dezvoltat vine în antiteză. O uram înainte, dar acum am ajuns să o scriu chiar eu.  Acum stau şi mă întreb ce defineşte mai bine această situaţie? E un paradox sau o ironie?  Tot acum îmi dau seama că prin scris mă dezvolt mai mult, mă exprim mult mai bine. Asta e supoziţia mea. Sunt genul de persoană care se face mai auzit prin scris, decât prin cuvinte scoase pe gură.

          După cum am evidenţiat în începutul articolului, nu vreau să plictisesc audienţa, aşa că o sa închei povestea cu..? cu..?

                               Poe...

      Te uram enorm de mult, erai un chin, dar

acum mă regăsesc în tine

      Insuflai apogeul abominabilului în egoul

meu închis

      Şi-acum tu mă dezvolţi şi-atragi pe mine

      Şi-ajung să mi te supun drept un abnegat

ins.

      Azi, mă simt obedient al unei raţiuni

infame şi înguste

     Ce nu mă lasă să deschid vorbitorul aflat

în angoasă

     Această inchietudine nu mă disociază de

intransingenţă, deşi aş spune lucruri juste

     Iar exprimarea se degajă în mii de vorbe

mărunte ca într-o atmosferă tumultoasă.

     Ca un dependent de aparate, eram pe

,,moarte’’, şi poate, peste şapte

     Secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni, ani

     Mă voi afla destul de departe, în zone

curate şi izolate

     În care să fiu înconjurat sau poate

sufocat de sapienţi artizani.

     Epiloghez ca să nu fie totul în van, şi

exclam că mă simt anost

     Exact ca un agnostic aflat în faţa unei

teorii, despre care trebuie să ştii,

     Că odată ce te-ai apucat să o susţii,

dezvolt-o, nu sta ca un prost!

     Şi conchid filosofic, #poezia e viaţă, iar

viaţa e poezie#, acum ştii de ce ..

am aceste agitaţii?

                      

          Poate voi continua să mai postez lucruri de genul acesta. În prezent, doar atât am de spus: JUST ENJOY THE MOMENT!!!

                                                                            #Creţou#

     

P.S. Enjoy your life!!!