In ciuda faptului că întotdeauna mi-am dorit să locuiesc într-un oras, să plec din acea localitate "urbană", dar cu aspect rural, să părăsesc casa părintească înconjurată de natură, în prezent lucrurile s-au schimbat. Am momente când aş da totul pentru a mă reîntoarce în acel colţisor verde de acasă.
Ok, dar să nu deviez foarte tare de la obiectivul meu de astăzi.
Prima vacanţă peste granițe!
Un alt obiectiv stabilit şi atins, asta aşa, ca o paranteză! :)
După câteva zile de luat la pas oraşul în care mă aflam şi descoperindu-i frumuseţile şi istoria ce-l învăluie, am luat hotărârea de a părăsi puțin agitația urbană(eu ii zic chemarea originilor :)) ) şi să mergem la zoo. Astfel că aşa a început aventura noastră către Zoom Torino...
Vine seara, hotărârea e luată, facem planul pentru "marea excursie":
-tren la ora 8:30;
-10 minute mers pe jos;
-bilete...online sau le luăm de acolo, chiar dacă sunt ceva mai scumpe? Clar, le luam de acolo, nu stim daca ajungem sau nu :))
Mai rămâne un lucru de făcut, la ce oră ne trezim, mai ales că acum e ora 01:00 a.m.... Clar, trebuie să ne trezim devreme!!! Să avem timp să ne pregătim, plus timp pentru colazione, că doar aşa fac italienii!
Uite că se face şi ora 02:00, iar ora de trezire încă nu am stabilit-o, întrebarea e cine se mai poate trezi aşa devreme??? Dar când voința te împinge ea însăși de la spate, uite că se poate!
Ne-am trezit, am sărit peste colazione, ca doar era ora 09:00, trenul plecase de jumătate de oră...
Şi uite-ne şi pe noi cum stăm la coadă la bilete în gară, sau cum se zice la romani, ca proştii-n gară! Apropo, mai erau şi alţi români pe-acolo :))
Stând noi la rând să ne luăm bilete, când zăresc un copil ce se juca entuziasmat la un aparat...de unde trebuia să-ţi iei un numar de ordine, zis şi făcut, am luat bonul respectiv cu numărul 103, pe ecran era afişat 45, în faţa noastră doar două persoane...
Doamne, cât îi iubesc pe italieni!!!
Cum s-a eliberat ghișeul, tipa din faţa noastră merge să-şi ia bilet:
EA: Nu vă supăraţi, aştept de foarte mult timp, există riscul să pierd trenul, vă puteți grăbi puțin?
EL: (scan din cap până-n picioare) V-am chemat eu? Numărul afișat pe monitor este al dumneavoastră? Nu, atunci veniți când o să vă strig eu!
"EL" îşi face de lucru în spatele ghișeului, după câteva momente în care noi fierbem în suc propriu, începe să înșire numerele respective, până ajunge la persoana din fața noastră!
- Bună ziua, cu ce vă pot fi de folos, ce destinație ați ales pentru astăzi?
Doamne, cât îi iubesc pe italieni!!!
Într-un final, suntem şi noi cu biletele în mână...30 de minute până la "decolare"...wooow, un automat cu mâncare...astăzi, nu colazione, nu mic dejun, nu orice masa...e timpul să-l atacăm! :))
Snacks, covrigei şi energizante!!!
Eu eram cu un ochi la aparat, cu celălalt la monitorul ce afișa plecările de la linia respectivă! 10 minute până vine trenul nostru, timp berechet să luăm tot ce vrem de la automat.
Eram atât de entuziasmaţi, parcă îl aşteptam pe Moş Crăciun.
Persoana de lângă mine: vezi, în Italia trenurile nu întârzie ca în România!
Perfect! Sus la bord, ne facem comozi, dar în 2 minute intervine panica, ne-am urcat într-un tren ce mergea in direcţia opusă, dar cum Dumnezeu ne iubeşte, prima staţie era comună, astfel că am putut să coborâm şi să luăm următorul tren care ne-a dus unde trebuia: Piscina di Pinerolo - Zoom Torino!
Vezi, în Italia trenurile nu întârzie ca în România! Normal că nu, pentru că ne-am urcat într-unul greşit! :))
Dupa o calatorie de aproximativ 30 minute intre localitati, plus 10 minute de mers pe jos, ajungem la destinatie! Trebuie sa recunosc ca aveam in fata ochilor ceva, in comparatie cu ce vazusem eu in Romania, nu puteam sa-l numesc parc zoo, ci rezervatie naturala!
Casa de bilete: online mai ieftin - acolo mai scump! Dar daca e aventura, atunci sa fie!
Casiera: Sunteti studenti?
Noi: Nu, 2 bilete normale!
Casiera: Ok, am inteles, 2 bilete pentru studenti, sa aveti o zi minunata si sa va bucurati de vizita in cadrul Zoom Torino!
Doamne, cât îi iubesc pe italieni!!!
Ce credeti ca am facut prima data cand am intrat? Normal, ne-am gandit unde am putea sa mancam!
In turul nostru in interiorul Zoom, am vazut cum sunt hraniti hipopotamii, cum se imperecheau pinguinii in tufisuri, cum girafele urinau, iar celelalte se adapau direct de la sursa!
Italienii: Wooow, parca e Fontana di Trevi, poate ne inunda la cat de mult face! :))
Tot acolo l-am cunoscut si pe Godzilla!
Da, ati auzit bine, Godzilla, el era un strut, ce se afla in tarcul girafelor si si-a primit acest nume, in urma unei povesti haioase, pe care bineinteles ca am aflat-o! ;)
Unul dintre ingrijitori intra la girafe pentru un tratament, dupa ce termina, cand era gata de plecare vede ca se napusteste asupra lui strutul, incearca el sa alerge, dar isi da seama ca nu are cum sa scape din fata pericolului, iar cum deciziile sub presiune sunt greu de luat, uite ca el totusi a reusit cu succes sa ia una, s-a aruncat in lacul ce era pentru adapatul animalelor din tarcul respectiv si alegere de 100 de puncte!!! pentru ca strutii nu intra in apa! Iar in urma atacului, s-a ales cu numele de Godzilla!
Cam aici se incheie aventura la Zoom Torino, dar continua in oras ;)
In loc de incheiere, vin cu o recomandare: vizitati si parcurile zoo atunci cand sunteti intr-o vacanta, pe langa faptul ca faceti o plimbare in natura, descoperiti si lucruri nestiute despre animale si nu se stie niciodata unde puteti ajunge ;)
Mai jos gasiti cateva poze surprinse in interiorul Zoom Torino, enjoy!!!
P.S. Enjoy your life!!!
#African cichlids |
#King Julien |
#Not me, he did it! |
#Fontana di Trevi |
#Godzilla |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu